Antrenorul Marius Șumudică a declarat, marți, că jucătorii giuleșteni sunt puțin dezamăgiți de decizia TAS, care a menținut hotărârea Comisiei de Disciplină a LPF în cazul „Varga – Bălan”, deoarece în cazul în care participau în Liga Europa aveau de primit niște bonusuri din partea clubului.
„Îmi pare rău pentru că jucătorii au câștigat punctele pe teren în meciul cu Timișoara și meritau să joace în Liga Europa, dar asta e viața. Jucătorii sunt dezamăgiți puțin, pentru că aveau niște bonusuri de primit, plus că era altceva să joace în Liga Europa. Când știi că ai câștigat pe teren acel meci e frustrant, dar asta este, o luăm de la capăt. Sperăm să nu mai fie un alt caz care să împiedice accederea Rapidului în cupele europene”, a spus Șumudică la finalul antrenamentului de marți dimineață.
Tehnicianul a afirmat că din postura de antrenor nou nu îl deranjează decizia TAS pentru că i-ar plăcea ca echipa să obțină calificarea în Liga Europa cu el la conducerea tehnică. „Sperăm să reușim calificarea la anul. Pe mine, ca și nou antrenor, nu mă deranjează (n.r. – decizia TAS), pentru că mi-ar plăcea ca echipa să se califice cu mine la timonă în Liga Europa”, a adăugat Marius Șumudică.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a respins, luni, apelul clubului Rapidului în cazul „Varga-Bălan”. Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, susține însă că TAS a respins doar primul capăt de cerere al cazului, cel de-al doilea urmând să fie judecat în perioada următoare.
FC Timișoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplină a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbaliștilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan, în partida directă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I. Oficialii grupării timișorene au solicitat și au primit câștigarea meciului la masa verde, acuzând nereguli în transferurile și legitimările jucătorilor Varga și Bălan.
După ce a epuizat căile de atac interne, FC Rapid s-a adresat Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Rapidul a terminat campionatul pe șapte și dacă ar fi recuperat cele trei puncte pierdute la masa verde ar fi urcat pe șase, poziție deținută de Dinamo, și ar fi prins ultimul loc pentru Liga Europa. Dacă giuleștenii nu primesc punctele înapoi, în această competiție va merge Dinamo, alături de FC Vaslui, Steaua și FC Timișoara.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER